Educația antepreșcolară vizează dezvoltarea generală a copilului, impetuos necesară pentru a-i asigura acestuia un start bun în viaţă, căci în această perioadă achizițiile copilului sunt imense și decisive. Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa unei persoane, tocmai prin consecinţele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia.
În perioada copilăriei timpurii, copilul trăiește foarte multe experiențe noi și trece prin multe transformări, este integrat în interrelațiile grupului familial și începe să sesizeze regulile, interdicțiile, orarul, stilul de viață al familiei și modul de organizare și funcționalitatea ei. Totodată, se consolidează autonomia, se perfecționează deplasarea și se nuanțează comunicarea verbală, astfel este stimulată dezvoltarea întregii activități psihice, jocul fiind terenul de maninfestare al potențialului psihic.
Respectăm dreptul copilului la joc ca formă de activitate, metodă, procedeu şi mijloc de realizare a demersurilor educaţionale, precum şi ca metodă de stimulare a capacităţii şi creativităţii copilului, ca o deschidere spre libertatea de a alege, potrivit nevoilor proprii.
Vârstele mici constituie baza personalității și fiecare copil are anumite înclinații, dar este nevoie să stimulăm toate zonele creierului, astfel că tipurile de activităţi desfăşurate în perioada antepreșcolară sunt:
Grădinițele EuroKid sunt acreditate de Ministerul Educației Naționale și își desfașoară activitatea în apropierea Parcului Tineretului.